„Basel a avut noroc”
* Impresionaţi de debutanţii de la Oţelul, jurnaliştii din Ţara Cantoanelor nu pot omite faptul că soarta meciului de miercuri a fost decisă de un penalti tardiv
Bucurie, dar nu una exagerată, ci una neutră, ca să forţez nonsensul. Astfel defilează presa elveţiană după FC Basel – Oţelul 2-1, în Grupa C a Ligii Campionilor. „Victorie cu noroc pentru FC Basel”, a scris cotidianul Neue Zurcher Zeitung, în vreme ce NZZ i-a lăudat pe elevii lui Dorinel Munteanu: „Basel a dat peste o echipă bine organizată, dar până la urmă şi-a confirmat statutul de favorită, câştigând la limită”.
Linia a fost păstrată şi de celelalte organisme mass-media. „Basel celebrează trei puncte muncite. Succes important, care o pune pe Basel pe primul loc al grupei după prima etapă. Basel nu a convins, dar şi-a făcut singură viaţa grea.
Mai ales în prima repriză, Basel s-a izbit de o echipă bine organizată”, a comentat publicaţia 20 Minuten. „Frei şi Frei aduc izbăvirea pentru Basel”, a notat şi Schweizer Fernsehen, iar SF a identificat uşor omul meciului: „Basel a câştigat cu sudoare, golul victoriei venind dintr-un penalti. Ambele reuşite ale gazdelor l-au avut la origine pe Streller”. Atacantul elveţian a centrat la primul gol şi a scos penaltiul pentru cel de-al doilea.
Ex. Foto: John Ibeh a avut un singur şut sănătos pe poarta lui Sommel la scorul de 1-0 pentru gazde





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.