Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

VOLEI. CSM Arcada și-a arătat adevărata față

Luni seară, Sala Sporturilor "Dunărea" a cunoscut atmosfera marilor partide, a meciurilor cu încărcătură, decisive. Ca de obicei, jucătorii au dat mâna cu publicul (tribune cu puține locuri neocupate), iar la fluierul final al arbitrului totul a ieșit conform așteptărilor: victorie și calificare în semifinalele primului eşalon -  Divizia A1.

În această fază se cunoștea deja o primă ”pereche”, Steaua - SCMU Craiova, iar a doua, după acest excelent meci, va fi Dinamo - CSM Arcada. Reamintim că semifinalele se vor juca în sistemul de trei victorii din cinci meciuri, iar echipele mai bine clasate vor fi gazdele primelor confruntări.

Filmul meciului

Debutul a fost cât se poate de favorabil echipei campioane, care a evoluat fără greșeală: 5-2, 10-6, 13-7, alte mingi grele rezolvate excelent și... 15-7. De aici până la 25-9, scorul primului set, au fost doar câțiva pași. Oaspeții și-au arătat și de această dată lipsa de fair-play, prin obstrucționarea unor decizii ale arbitrilor ca și ale sistemului challenger (recent introdus în voleiul românesc). A urmat un set dificil pentru gazde, echipa din Zalău revenindu-și ca joc. După câteva momente de echilibru, 6-6, oaspeții s-au dus în față, chiar cu cinci puncte. Dar elevii lui Sergiu Stancu i-au prins din urmă la 17 și de aici soarta setului s-a întors în favoarea gălățenilor: 21-19, 23-20 și 25-21. Și 2-0 la seturi, după exact o oră de joc.
Tribunele s-au încins și mai mult, asigurând contextul necesar unui set ce trebuia câștigat. Într-o asemenea atmosferă și jocul favoriților merge, chiar dacă au mai apărut unele momente grele. Evoluția setului decisiv: 4-1, 8-4, 12-7, 12-11, 14-14, 16-16, 18-16 și 25-18.
Victorie la zero și 2-1 la general, care o trimite pe CSM Arcada în semifinalele Diviziei A1. Astfel, echipa gălățeană se menține în grupul echipelor de top din voleiul românesc.
CSM Arcada a evoluat în formula: Bala, Magdaș, Talpă, Vilimanovici, Madsen, Malescha - Cristudor. Au mai intrat: Butnaru, Rață și Lescov. A arbitrat internaționalul Bogdan Stoica, secondat de Cristian Cristea, ambii din București.

Scurte declarații

Sergiu Stancu, antrenorul CSM Arcada: "Am avut o săptămână foarte grea după eșecul de la Zalău. Îi felicit pe jucători pentru această splendidă victorie, dar și pentru modul în care am pregătit-o. După înfrângere, toată lumea a participat la programul de pregătire, sub toate formele, iar rezultatul s-a văzut în meciul decisiv".
Au subscris afirmațiilor profesorului și trei dintre jucătorii echipei victorioase: Butnaru, Talpă și căpitanul Marian Bala.
O scurtă declarație a avut și căpitanul oaspeților, Vlad Cuciureanu - care a evoluat în trecut și la Galați: "Am întâlnit o echipă puternică, multiplă campioană. În acest meci, atât am putut".
La finalul meciului, am asistat la întâlnirea jucătorilor cu spectatorii, care le-au fost aliați permanenți, iar zece dintre fani s-au ales cu câte o minge de volei cadou - prin tragere la sorți.
Gh. Arsenie, Florin Radu

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.