Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Din sportul gălățean. Handbalistele, cel mai bun joc

LIGA FLORILOR. Competiția națională feminină de handbal a programat meciul etapei a 24-a, în care fetele de la CSM Galați au jucat la CSM Tg. Jiu. Elevele prof. Daciana Balaban au realizat cel mai bun joc din acest sezon. Au condus majoritatea timpului, însă pe lângă opoziția adversarelor au avut-o și pe cea a cuplului de arbitri! Întâlnirea s-a încheiat cu scorul de 28-26 (12-13) în favoarea gazdelor. Următorul meci, duminică, acasă, cu Măgura Cisnădie.
FOTBAL. Înfrângere severă a echipei noastre feminine FC Universitatea. Gălățencele au jucat pe teren propriu, cu Ladies Tg. Mureș, și au pierdut la scor: 0-6 (0-0). "Universitarele" au avut patru jucătoare titulare accidentate, fiind nevoie să le înlocuiască cu junioare. Tot necazul s-a petrecut după pauză, când elevele lui Gabriel Călinescu au primit două goluri, iar celelalte patru între minutele 79-88.
Din actualul turneu play-out al Ligii I mai sunt de disputat trei jocuri: la Fair-Play București (14 mai), la Baia Mare (21 mai) și acasă cu CSM Alexandria (28 mai).
TENIS. Clubul Dacia a organizat un turneu de tenis pentru juniori (10 și 16 ani) și seniori (18 ani). Competiția s-a intitulat "Cupa de Primăvară", iar printre evidențiați s-au numărat Roberta Coman, Mihai Mironescu (ambii Dacia) și Anisia Diaconu (Atlas).
Grupaj realizat de Gh. Arsenie, M. Petrescu

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.