Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Marian Petria concurează la Paris

MONDIALE. În perioada 7-16 iulie, capitala Franței va găzdui întrecerile Campionatului Mondial Paralimpic (pentru persoane cu dizabilități). Delegația României cuprinde cinci concurenți, între aceștia aflându-se și gălățeanul Marian Petria, ce reprezintă ACH Sporting Club Galați și va concura în proba de 400 de metri. Plecarea spre Paris va avea loc pe 7 iulie, Petria urmând să fie însoțit de antrenoarea sa, Marlena Chițu.
ATLETISM. La București s-a desfășurat etapa finală a Campionatului Național de atletism pentru juniori Under 18. Tecucenii au prezentat în concurs două sportive, ambele clasate pe locul 5 pe țară: Daria Emanuela Șarban (de la CSS Tecuci) la aruncarea discului, cu 33,20 m, și Alexandra Druță (CSS Tecuci/ CS Universitatea Galați) la aruncarea greutății, cu 11,54 m. În același concurs, s-au calificat în finale Andreea Maria Rădeanu, care a alergat finala de 100 m în 13 secunde, Simona Andreea Căluian - 4,49 m la săritura în lungime, Andra Nicolae Mihai - 29.30 la 200 m și Andrei David Mușat - 23.26 pe distanța de 200 m.
INSTRUIRE. Astăzi și mâine, continuă în Capitală cursul de instruire a arbitrilor și observatorilor în vederea reluării Superligii de fotbal. Galațiul are trei reprezentanți: Adrian Viorel Cojocaru, arbitru, Florian Vișan, arbitru asistent, și Liviu Ciubotariu, observator.

Grupaj realizat de Gh. Arsenie, M. Petrescu

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.