Terenul de sport din Mazepa zace de trei ani degeaba
Terenul de sport amenajat pe terasa parcării multietajate din Mazepa va împlini, în septembrie 2023, trei ani de când zace absolut degeaba! Nu l-a folosit nimeni deşi, din ianuarie 2022, au fost stabilite tarifele pentru a fi închiriat pentru o partidă de fotbal de 60 de minute: 90 de lei pe timp de zi, 120 de lei în nocturnă. Autorităţile promit că terenul va putea fi pus în curând la dispoziţia doritorilor, dar după execuţia unor lucrări.
Pe 14 septembrie 2020 a fost inaugurată parcarea multietajată aferentă blocului R5 din Mazepa. Pe terasa de la ultimul nivel al clădirii se află un teren multisport amenajat, dar nefolosit vreodată.
Dacă la început au fost restricţiile impuse de pandemie, ulterior autorităţile au analizat dacă terenul de sport ar trebui să fie administrat de Clubul Sportiv Municipal - ca orice bază sportivă - sau de SC Gospodărire Urbană SRL, care se ocupă de parcări. După zece luni de "analiză", consilierii locali au decis ca terenul să fie dat în administrarea Clubului Sportiv Municipal Galați, alături de Patinoarul artificial, stadioane, bazinul de înot acoperit, Sala Sporturilor şi Baza sportivă "Siderurgistul".
În ianuarie 2022, tot prin hotărâre a Consiliului Local, au fost stabilite tarifele de închiriere pentru o partidă de fotbal de 60 de minute: 90 de lei pe timp de zi, 120 de lei în nocturnă. Şi totuşi, terenul a rămas nefolosit, deşi suntem în iulie 2023.
"Nu a fost deocamdată folosit niciodată. A fost o problemă de predare-primire, o problemă cadastrală, să-i spunem aşa. Clădirea în sine a trebuit despărţită în două. Partea de parcare s-a predat celor de la Gospodărire Urbană, care se ocupă cu parcările din municipiul Galaţi, iar acoperişul care este reprezentat de acest teren de fotbal a trebuit intabulat separat. A durat toată procedura în sine. De ceva vreme a fost predat către Clubul Sportiv Municipal şi, cel mai probabil, cât de curând veţi vedea şi copii care urmează să facă antrenamente pe acoperişul unei parcări", a declarat primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, pentru Radio România Actualităţi.
Potrivit edilului-şef al urbei, Primăria mai trebuie să facă o mică investiţie acolo: este nevoie de împrejmuirea unei zone pentru a fi transformată în vestiar.
Rămâne de văzut dacă primul meci se va juca anul acesta sau anul viitor…





Dar pe Pucheanu impreuna cu cei "27 de muschetari/consilier" cand ii vom vedea sa faca macar putina miscare de inviorare/gimnastica pe terenul de sport sus mentionat ??? Ca pe pistele nou infiintate de la fosta Uzina de apa nr. 1 au tot fost vazuti, mai ales pe Rodica Ciuca fosta salariata a defunct
D-ale lui pucheanu !!! "Pune caru' inaintea boilor !!!" 3 ani !!! Se misca si repede !!!
Nici nu știam că e teren de sport pe acoperișul parcării, ciudată alegere.
Parcările multietajate supraterane sunt o mare prostie! Lipsă de viziune a celor care au ales aceasta soluție ,un nou bloc între blocuri .Trebuiau construite numai in subteran iar la suprafață amenajate spații verzi. Cele din subteran pot avea și dublu rol ,de protejare a populației in caz de neces
Daca o sa-i dea drumul sa se joace noaptea....sa vezi atunci telefoane si plangeri legate de injuraturi si zgomot.
Este exact ce ar lipsi noaptea, la nici 10 metri de blocul R5.....gălăgia provocată de jucătorii nocturni! Mai ales vara, când oamenii mai dorm cu geamurile deschise! Mulțumim din suflet primăriei!
De ce nu se permite accesul gratuit, blocurilor din jur arondate terenului, la orele in care nu este inchiriat... ar fi trebuit sa fie online. Inca ceva... kinderule scoate-ti prostiile din cap ca esti SEF pe tarlaua populatiei din Galati! Daca aveam influenta economica, te puneam la punct de nu
Sa va fie rusine, puchene si foteo, daca pentru o astfel de investitie, extrem de utila oamenilor, va trebue trei ani pentru a fi data spre folosinta….trei ani, incredibil cata batae de joc la adresa celor ce va platesc nesimtitele salarii.
Toate parcarile trebuie sa fie subterane si la suprafata parc, loc de joaca, loc de relaxarem gradina sau ce mai vreti voi! In caz ca vin rachetele rusilor ne adapostim acolo si aceasta vasta retea de parcari subterane sa comunice intre ele prin tuneluri sa putem fugi daca vine dusmanul de la est sa