Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Upercut lui Doroftei

* Pugilistul Lucian Bute a declarat, sâmbătă, la revenirea în România, că unor persoane - făcând referire la Leonard Doroftei - nu li se mai iau interviuri după ce au renunţat la cariera de sportivi decât o dată la şase luni, adică atunci când boxează el *

„Nu mă grăbesc niciodată”


„E normal că trebuie să mă gândesc şi la bani, pentru că pentru un sportiv, cariera durează foarte puţin, 4-5 ani de zile. După aceea nu te mai bagă nimeni în seamă, te mai întreabă când boxează Lucian Bute o dată la şase luni, dar în rest nu îţi mai cere nimeni un interviu. Mai dă un interviu ca să apară în presă, nimic mai mult”.

„Vreau să mai fac 5-6 ani carieră. O să ajung să boxez şi în America, o să ajung să unific şi centurile, dar toate la timpul lor. Eu nu m-am grăbit niciodată”.

„Chiar dacă unii au făcut sport de performanţă, habar nu au cu ce se mănâncă acest sport. El se contrazice în declaraţii la un moment dat. Eu nu mai înţeleg nimic”, a spus Bute.

„Ce are cu mine?”

Lucian Bute a afirmat că respectă declaraţiile lui Doroftei şi că nu are nimic de obiectat. „Eu la Montreal boxez pentru că vin 15.000 de oameni la meci tot timpul. Alţii vindeau 100 de bilete la Montreal şi de aceea au plecat să lupte în SUA”.

„Este singura persoană care a făcut aceste afirmaţii. L-am respectat întotdeauna şi o să-l respect pentru ce a făcut pentru boxul românesc. Nu am înţeles niciodată ce are cu mine. Este opinia lui, nimic mai mult şi nu am nimic de obiectat”, a completat pecheanul.

Leonard Doroftei declarase săptămâna trecută că Lucian preferă să lupte cu adversari mai slabi, doar pentru a câştiga bani şi nu pentru a obţine performanţe.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
DL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.