Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Festivitate de premiere, la Tecuci

FESTIVITATE. Sala Clubului Vyp Guard Tecuci a găzduit  o ceremonie în care prefectul județului Galați, asistat de către venerabilul antrenor Dumitru Ghețu, au premiat sportivii din secția de lupte care s-au remarcat în întrecerile naționale și internaționale. Au primit Diplome de Excelență (dar și premii în bani): Sebastian Brăilescu, campion național de juniori, medaliat balcanic, participant la "Europene", David Militaru și Andrei Lefter, campioni naționali, dar și antrenorul acestora, Lucian Pădure Militaru.
Altfel, Centrul Național de Excelență de la Târgu Mureș s-a mutat la Reșița, tecucenii selecționați, Brăilescu, Militaru și Luca Stoian, urmând să se prezinte pentru pregătire centralizată cât de curând.
FOTBAL. Vremea neprielnică din weekend a influențat serios și desfășurarea competițiilor de  fotbal. Din cele 14 meciuri din Liga a IV-a  și Liga a V-a nu s-a disputat niciunul. Conducerea Asociației Județene de Fotbal anunță că, în funcție de starea vremii, în acest an s-ar mai putea disputa una sau două etape.
ARBITRAJ. Ultimele meciuri din Superliga de fotbal au avut loc ieri-seară. La ambele au oficiat arbitri gălățeni, în cabina VAR. Adrian Viorel Cojocaru, la Rapid București  - "U" Cluj, iar Florian Vișan, la FCU Craiova - Sepsi Sf. Gheorghe.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.