Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

34 de goluri înscrise în deplasare

HANDBAL. CSM Galați a susținut primul meci din returul Diviziei A de handbal feminin: 34-21, în deplasare, la CSM Bacău. Andrița - 8 goluri, Nichitean 6 și Ichim 5 au fost principalele marcatoare. În weekend, gălățencele vor primi vizita echipei Știința Bacău.
RUGBY. Naționala de rugby a României a jucat, în deplasare, în  Polonia și a câștigat cu 20-8 (17-3). "Stejarii" au debutat astfel cu o victorie în ediția 2024 a Campionatului European. Din reprezentativa noastră a făcut parte și tecuceanul Florin Bărdașu, fost la CSM Galați, acum la Rapid București. În următoarea partidă, ce va avea loc pe 10 februarie, la București, România va întâlni Belgia.
ATLETISM. La prima etapă a "Naționalelor" de atletism pentru cadeți au luat parte și 16 sportivi de la Liceul Sportiv Galați, conduși de prof. Marlena Chițu. Cele mai bune clasări le-au avut Denis Andrei Marcu - locul 5 la 800 m, Darius Andrei Patriche - locul 7 la 800 m și 1.500 m și Nicola Andra Mihai - locul 11 la 200 m.
Tot în Capitală, tecucencele Daria Șarban (CSS Tecuci/ CSU Galați) și Alexandra Druța s-au clasat pe primul loc la aruncarea greutății - la Under 18 și Under 16.
VOLEI. Juniorii CSS - CS Arcada (antrenați de Ileana Berdilă și Nicușor Harabagiu) au câștigat în deplasare cu 3-0 jocul de la Zalău. Gălățenii se clasează pe locul trei în Seria B și au șanse reale de calificare la turneul final. Lotul victorios este alcătuit din: Iustin Pavel, Andrei Cohal, Răzvan Chirilă, Teodor Apostu, Sebastian Ursu, Rareș Popa, Tudor Apostol, Ștefan Doca, Robert Stamate, Cristian Gherghea, Eduard Ionescu și George Chiriac.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.