"Cupa României", pe 2 și 3 martie
VOLEI. Au fost stabilite datele de desfășurare a turneului final al "Cupei României" la volei masculin. O mică surpriză în ceea ce privește echipele finaliste ce își vor disputa trofeul, între primele patru echipe și-a făcut loc Rapidul, poziție care de obicei era ocupată de Craiova. Așadar, ultimele meciuri pentru stabilirea câștigătoarei trofeului vor avea loc astfel: 2 martie, Steaua - Dinamo și CSM Arcada - Rapid, în semifinale, în timp ce finala va avea loc duminică, 3 martie. Toate jocurile vor avea loc în sala din Mioveni.
PATINAJ. Calendarul competițiilor de patinaj viteză s-a modificat din nou, săptămâna viitoare urmând a se desfășura Campionatul Național pentru seniori. Clubul Dunărea Galați va fi reprezentat la Inzell (Germania) numai de Mihai Filip Woicik. Ceilalți sportivi antrenați de prof. Dorin Radu urmează să concureze, la începutul lui martie, la Campionatul Național de short-track, concurs ce va avea loc în localitatea Cârța. La antrenamentele zilnice de la Patinoarul din Galați participă Daniela Istrati (care va concura la seniori), Andreea Barbu (junioare III), Daniel Bîgu și Aris Mihai Mușat (copii I) și Eleonora Arsene (copii II).
TENIS. Gălățeanca Laura Iordăchescu a participat la un turneu la Onești (Under 14), unde s-a clasat pe locul al doilea la dublu. Laura a făcut pereche cu o jucătoare din Brăila.
ARBITRAJE. În weekend, arbitrii și observatorii gălățeni de volei vor fi din nou prezenți în arenă: Lucian Năstase, la Rapid - Zalău (masculin), iar George Grădinaru la CSM Târgoviște - Argeș Pitești (feminin), în timp ce observatorul Nicolae Marin va oficia la meciul echipelor feminine Dinamo - Rapid. Într-un alt meci, disputat în cursul săptămânii, Năstase și Grădinaru au oficiat la CSM București - Alba Blaj (feminin).





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.