Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

CSM Arcada, în cursă pentru al treilea trofeu

Sala Sporturilor din Mioveni a fost desemnată să găzduiască meciurile turneului final al "Cupei României", a doua competiție a voleiului masculin autohton.
Pentru acest ultim act s-au calificat cele mai bune patru formații din ţară, CSM Arcada Galaţi, Rapid, Dinamo și Steaua. Evident, fiecare dintre acestea tânjeşte după prețiosul trofeu, iar pentru aceasta va trebui să-și adune toate forțele necesare unui succes.
Sâmbătă, 2 martie, sunt programate semifinalele, Dinamo - Steaua (ora 16:00) și CSM Arcada - Rapid (ora 19:00). Marea finală va fi duminică, de la ora 19:00. Toate partidele vor fi transmise în direct de TVR 3.
CSM Arcada, bilanț foarte bun în ultimii ani
La această oră, echipa gălățeană se prezintă cu un palmares important de realizări dobândite în ultimii ani: în 2017 a câștigat Cupa și Supercupa; 2019 - campioană și Supercupa; 2020 și 2021 - dublă campioană; 2022 - campioană și Cupa; 2023 - campioană și Supercupa. Trăgând linie, rezultă: cinci titluri consecutive de campioană în Divizia A1, două Cupe ale României și trei Supercupe. În vitrina clubului s-a amenajat deja spațiul pentru cel de-al treilea trofeu al ”Cupei României”!
Deși parcurg o perioadă încărcată, gălățenii acordă toată atenția competiției din weekend. Stafful tehnic - Sergiu Stancu (foto - antrenor principal), Răzvan Tănăsescu (antrenor secund), Eugen Pascale (fizioterapeut) și Matias (preparator fizic) - nu are răgaz. Atenția este îndreptată spre recuperarea jucătorilor care au ușoare probleme medicale, pe pregătirea lotului, studierea adversarilor și pregătiri minuțioase pentru acest important examen.
"Nu va fi deloc ușor. Așa cum s-a spus, fiecare dintre combatante își dorește un asemenea trofeu. Băieții noștri sunt conectați pe deplin la eveniment, în pofida programului încărcat. Sorții au stabilit ca în semifinale să jucăm cu Rapid, deși acest meci ar fi fost demn de o finală, pentru că rapidiștii sunt într-o formă sportivă deosebită. Dar și ei pot fi învinși. Plecarea spre Mioveni va avea loc vineri, cu antrenamentul de seară specific la fața locului. Va mai fi unul sâmbătă dimineață, apoi toată atenția se va îndrepta asupra primului meci, cel de sâmbătă seară", ne-a declarant managerul clubului Mirel Zaharescu.
Rapid, în cea mai bună formă sportivă
Rapid București, adversarul din semifinale al gălățenilor de la CSM Arcada, este cea mai în formă echipă din România. Rapidiștii au nu mai puțin de zece victorii consecutive în campionat, toate de trei puncte (șapte cu 3-0, trei cu 3-1). Ultimele două din această serie au fost chiar împotriva a două dintre participantele la turneul final al "Cupei României": 3-0 cu CSM Arcada, respectiv, 3-0 pe terenul lui Dinamo.
* Prima semifinală va fi arbitrată de ploieșteanul Alin Mateizer și Alexandru Prodana (București), observator fiind gălățeanul Florin Dimachi. Cel mai așteptat joc, Arcada - Rapid, va beneficia de cei mai valoroși arbitri, internaționalii Bogdan Stoica (București) și Paul Szabo (Oradea), cu observator Adrian Pustiu (Brașov).

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VL

Articole înrudite

1 comentarii

postat de Un galatean Miercuri, 28 Februarie 2024 06:24 84.232.140.*** Link la comentariu

Hai Arcada ca se poate, indiferent de rezultate, ramaneti echipa, singura din pacate si fara sprijinul concret al urbei,care faceti cinste galatiului, situandul la acest capitol, galatiul, in fruntea tarii si nu numai, BRAVO.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.