Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Pregătiri în cantonamentul de la Bascov

CAIAC-CANOE. Componenții gălăţeni ai lotului național de juniori, Dragoș Zimbilschi și Sebastian Codrescu - canoe și Matei Ursachi - caiac, continuă pregătirea centralizată, după stagiile de la Izvorani și Cheile Grădiștei, aflându-se acum în cantonamentul de la Bascov. Cei trei au ca obiectiv de performanță participarea la Campionatul European și Campionatul Mondial pentru juniori, dar și promovarea la lotul național de tineret. Tot la Bascov se va desfășura primul concurs al anului, pe 24 aprilie.
FOTBAL. După un 0-0 foarte important în deplasarea de la Roman, cu Vulpițele Galbene, liderul seriei, fetele de la SC Oțelul îşi continuă pregătirile. Următorul meci va fi tot în deplasare, la Fălticeni, cu echipa CN "Nicu Gane" - restanță din prima etapă a returului. O săptămână mai târziu este programată partida etapei a IV-a a returului eșalonului secund - acasă cu Estera Țifești (Vrancea).
TRANSFER. Jucătorul divizionar Ionuț Constantinescu s-a transferat în acest retur în Liga a IV-a gălățeană de fotbal. Ionuț face parte din lotul echipei Covurluiul Tg. Bujor, cu care speră să ajungă la barajul de promovare în Liga a III-a. El are și calitatea de arbitru în ligile a III-a și a II-a.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.