Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Leu și Talabă, la "Europene"

ȘAH. CSM Galați va fi reprezentat la Campionatul European Școlar de șah de Dragoș Ștefan Leu și David Talabă. Competiția va fi găzduită de orașul Limerick (Irlanda) și va debuta sâmbătă, 1 iunie. Dragoș Leu va lua startul la categoria U13, în timp ce David Talabă va concura la Under 7. Cei doi au plecat în Irlanda împreună cu ceilalți componenți ai echipei României.
TENIS. Şase jucătoare din România s-au calificat în sferturile de finală ale turneul de tenis feminin care se desfăşoară la Galaţi şi este dotat cu premii totale de 15.000 de dolari. Principala favorită a competiţiei care are loc la fosta bază "Siderurgistul" (str. Cloşca nr. 6C), în perioada 26 mai - 2 iunie, este gălăţeanca Patricia Ţig, urmată de Georgia Crăciun, Lavinia Tănăsie, Arina Vasilescu, Anamaria Oană şi Eva Ionescu. Celelalte două sportive ajunse în sferturi sunt Cristina Diaz Adrover (Spania) şi Lavinia Luciano (Italia).
RUGBY. Sâmbătă, 1 iunie, era programat meciul de rugby seniori, din Divizia Națională, dintre CSM Galați și Grivița București. Echipa bucureșteană a anunțat că nu se va putea prezenta, astfel că gălățenii vor câștiga prin forfait (5-0 și un punct bonus ofensiv). În continuare, echipa noastră va avea de disputat încă două meciuri în această lună: pe 8 iunie la Știința Petroșani și pe 22 iunie cu CSM Bucovina Suceava - ambele în deplasare.
FOTBAL. Meciul tur din barajul de promovare în Liga a II-a dintre CSM Focșani și Metalul Buzău, ce se va disputa sâmbătă, va fi arbitrat de gălățeanul Adrian Viorel Cojocaru, ajutat de tușierul Daniel Vlase. Returul - o săptămână mai târziu.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.