Germania a surclasat Scoţia, în meciul de deschidere de la EURO 2024
Echipa Germaniei a învins formaţia Scoţiei cu scorul de 5-1 (3-0), vineri seara, pe Football Arena din Munchen, în Grupa A a Campionatului European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania până pe 14 iulie.
Nemţii au început competiţia cum nu se poate mai bine, rezolvând meciul de debut încă din prima repriză. Florian Wirtz ('10), Jamal Musiala ('19), Kai Havertz ('45+1 - penalty), Niclas Fullkrug ('68) şi Emre Can ('90+3) au marcat pentru gazde, în timp ce autogolul lui Antonio Rudiger ('87) a salvat onoarea britanicilor. Scoţianul Porteous a fost eliminat în minutul 45, după ce l-a faultat dur pe Gundogan.
Au evoluat echipele:
Germania: Manuel Neuer - Joshua Kimmich, Antonio Rudiger, Jonathan Tah, Maximilian Mittelstaedt - Robert Andrich (Pascal Gross, '46), Toni Kroos (Emre Can, '80) - Jamal Musiala (Thomas Muller, '74), Ilkay Gundogan, Florian Wirtz (Leroy Sane, '63) - Kai Havertz (Niclas Fullkrug, '63). Selecţioner: Julian Nagelsmann.
Scoţia: Angus Gunn - Jack Hendry, Ryan Porteous, Kieran Tierney (Scott McKenna, '77) - Anthony Ralston, Callum McGregor (Billy Gilmour, '67), Scott McTominay, Andrew Robertson - Ryan Christie (Lawrence Shankland, '82), John McGinn (Kenny McLean, '67) - Che Adams (Grant Hanley, '46). Selecţioner: Steve Clarke.
În celălalt meci din grupă se vor înfrunta echipele Ungariei şi Elveţiei, sâmbătă, la Koln.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.