Reunire la Arcada
VOLEI. Luni, 5 august, s-au reunit jucătorii CSM Arcada. A avut loc primul antrenament, marți dimineață încă unul, iar după-amiază s-a plecat spre Cheile Grădiștei, pentru un cantonament de zece zile. Zece este și numărul jucătorilor ajunși la prima întâlnire. Vom reveni cu alte amănunte.
TENIS. Gălățeanca Patricia Maria Ţig, principala favorită, a câştigat turneul Braşov Open (ITF), dotat cu premii totale de 15.000 de dolari, o finală cu Georgia Andreea Crăciun, a treia favorită, scor 6-2, 6-2. Este al patrulea său titlu ITF din acest an, după cele de la Focşani, Galaţi şi Satu Mare.
ȘAH. În organizarea Clubului Micul Prinț, la Brăila a avut loc un concurs de șah rapid, în care se cuvin evidențiați și câțiva sportivi gălățeni de la CS Municipal, cărora evoluțiile le dau speranțe pentru viitor. Edi Grigore - locul 1, iar Elias Airinei - locul 3 (Under 8); în turneul principal Open, Cezar Dumitrașcu - locul 4, Dragoș Leu - locul 6, urmat de Cristi Chipăilă, Andrei Simulescu şi George Cernencu. Şi doi proaspeți absolvenţi ai examenului de bacalaureat, Răzvan Tudoroiu și Alina Vorniceanu, au punctat foarte bine. Alți evidențiați: Alex Mohonea, Mario Ioniță, Ovidiu Lupu, Eric Berbecel și mezinul Victor Jugaru.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.