Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Ultimele antrenamente la Bistrița

HALTERE. Astăzi, 19 august, se încheie pregătirile din cantonamentul halterofililor de la Bistrița. Sub îndrumarea antrenorilor gălățeni, Nicolae Mihai și Gigi Burgoci, aici s-au pregătit timp de două săptămâni juniorii de la Under 12 și Under 15 (24 sportivi, dintre care 11 gălățeni). Din 20 august, tot la Bistrița vor avea loc întrecerile Campionatului Național pentru sportivii de Under 12 și Under 20.
FOTBAL. În runda a VI-a a Superligii de fotbal, gălățeanul Alexandru Tudorie a înscris pentru Petrolul Ploiești (2-1) în meciul cu Unirea Slobozia.
ATLETISM. Astăzi intră în concurs la ”Mondialele” veteranilor de atletism gălățeanul Cătălin Brăila. El se va alinia la startul probei de 10 km, prima din cele trei curse ale sale din orașul suedez Goteborg. Următoarele starturi vor avea loc astfel: 20 august – cros 6 km și 24 august – semimaraton (21 km).
HANDBAL. Jucătoarele CSM Galați au susținut sâmbătă al treilea meci amical din actuala campanie a pregătirilor. Elevele antrenoarei Daciana Balaban (ajutată de Cătălina Cioric și Relu Druțu) au întâlnit-o pe CSM 2020 Iași. S-au jucat trei reprize, iar rezultatul nu a contat.
Au fost exersate atacurile poziționale, modulele defensive, contraatacul și atacul de fază a două.
La gălățence au evoluat jucătoarele: Micu, Petre, Ardeleanu-Kojici, Ichim, Zegrean, Trincă, Chiriac, Corban, Sandu, Radayeva, Milici, Prescură, Bichir, Filip, Lazăr și Mazilu.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.