Tibi Pintilie a revenit acasă!
* Gălăţeanul nostru care a trecut de cei 8.000 de metri ai vârfului Cho Oyu din Himalaya s-a întors ieri dimineaţă în ţară, iar în paginile de mâine ale ziarului nostru oferă un interviu extraordinar susţinut de fotografii spectaculoase
Întâmpinat de o iarnă dură pe acoperişul planetei, alpinistul Tiberiu Pintilie care a plecat spre Himalaya cu gândul de a cuceri vârful Cho Oyu (8.201 metri) a luat, alături de camaradul Adrian Faku, decizia de a reveni printre muritorii de rând. Familia, prietenii şi întreaga redacţie a „Vieţii libere” i-au aşteptat cu inimile cât un purice, aventura de la graniţa Chinei cu Nepalul fiind peste orice alt sport extrem. „Mi-a fost dor de casă mult de tot. Ce am văzut acolo nu pot uita toată viaţa mea”, ne-a asigurat din start curajosul concitadin care pentru ediţia de mâine a ziarului nostru a depănat o poveste incredibilă. Dacă în relatările făcute prin SAT-Phone a încercat să nu-i sperie pe cei dragi, acum, odată ajuns înapoi, şi-a descărcat sufletul. „Mi-am făcut şi un set complet de analize şi pot spune că, şi după această experienţă fantastică, sunt sănătos tun”, ne-a mai zis Pintilie care a adus cu el şi un set de fotografii senzaţionale. Nu rataţi „Viaţa liberă” de mâine!





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.