Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

„Oţelarii”, cea mai mică posesie din Ligă

Echipa lui Dorinel Munteanu se află pe ultimul loc în Grupa C a Ligii Campionilor din punctul de vedere al posesiei, 37 la sută, asta însemnând că în cele 360 de minute disputate până acum a avut mingea doar 89 de minute. Nicio altă formaţie din întrecerea starurilor n-a ţinut balonul atât de puţin, gruparea cehă Viktoria Plzen aflându-se imediat deasupra roş-alb-albaştrilor: 38 de procente, adică 92 de minute. Cele mai bune posesii după cele patru etape de Ligă, conform statisticilor UEFA, sunt trecute în dreptul lui FC Barcelona (69 la sută), Manchester United şi FC Valencia, fiecare cu 60 la sută.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
DL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.