Din sportul gălățean. CSM, patru meciuri în cinci zile
HOCHEI. Miercuri și joi echipa de seniori a CS Municipal Galați a susținut două meciuri în Campionatul Național. În primul a cedat în fața echipei ACSH Gheorgheni, scor 3-6, iar în meciul al doilea a pierdut la Miercurea Ciuc, scor 1-8, cu Sport Club. După o zi de pauză, sâmbătă și duminică hocheiștii din primul eșalon joacă, tot în deplasare, cu Steaua București.
HALTERE. Ultima zi a ”Cupei României” la haltere pentru seniori a adus încă trei calificări pentru gălățeni la finala Campionatului Național. Mai întâi, Valentina Condrea (CS Școlar) a cucerit medalia de bronz la categoria 87 kg. pentru locul III, eleva antrenoarelor Mariana Toma și Liliana Neculiță realizând un total de 131 kg. Apoi, dintre colegii campioanei Alexe Alexandrina (Clubul Dunărea) s-au situat pe locurile IV și V, Sebastian Onțeluș (IV - cat. 110- 210 kg.), respectiv, Liviu Mihai Afloroaie (V - cat. 96-235 kg.). Altfel, Alexe și-a câștigat locul în reprezentativa României pentru Campionatele Europene de la Chișinău din aprilie. Acum, gălățeanca este în cantonamentul de la Snagov.
OBSERVATORI. Trei observatori din Galați vor fi prezenți sâmbătă la meciuri din Liga a III-a. Astfel, Daniel Burloiu la CSM Rm. Sărat – KSE Tg. Secuiesc, Mihai Păiș la CSM Fetești – Agricola Barcea, iar Ovidiu Lupu la USV Iași – Gloria Ultra Dorohoi.
FOTBAL. Orașul Focșani a găzduit un turneu de fotbal pentru copii – ”Spring Cup 2025”. Între participante s-au numărat și două echipe din județul nostru, ACS ROT Tecuci, fiind și câștigătoarea turneului. Copiii echipei învingătoare au câștigat trei meciuri la zero: 7-0 cu ACS Dumitrești, 4-0 cu Real Focșani și 3-0 cu ACS Munteni (județul Galați).





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.