Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Din sportul gălățean. Terenurile de la Dacia, puse la punct

TENIS. Profitând de vremea prielnică din ultimele zile, antrenorii, ajutați de părinții jucătorilor, au amenajat terenurile Clubului de tenis Dacia. Cele şapte terenuri sunt pregătite și vor fi folosite până la toamnă. În zilele de iarnă, aici a făcut pregătire și cunoscuta jucătoare Gabriela Talabă Lee, în vederea participării la un turneu internațional ce are loc în aceste zile la Tg. Mureș. Reamintim că Gabriela, devenită Lee după căsătoria cu un sportiv american practicant al golfului, reprezintă în continuare Clubul Dacia.
Altfel, zilele acestea, jucătoarea gălățeană Carolina Ciobotaru a participat la un turneu de categoria A, în Capitală. A făcut pereche cu o jucătoare din București, alături de care a încheiat pe locul al treilea (semifinaliste).

ATLETISM. În Capitală s-a desfășurat finala Campionatului Național de atletism - aruncări lungi. Întrecerile au avut loc pe Stadionul "Iolanda Balaș Soter", în organizarea Federației Române de specialitate. Sportivele de la CSS Tecuci (antrenor Mihai Mihuleac) au concurat la categoria U13 și au obținut următoarele rezultate: Arianna Gabriela Tărcuță - medalie de argint la aruncarea ciocanului și medalie de bronz la aruncarea discului; Karina Maria Matei - medalie de argint la aruncarea discului.

HANDBAL. După succesul din derbiul Seriei B, cu CSM Ploiești, junioarele II de la CSM Galați "vor avea un cuvânt greu de spus în lupta pentru medalii", este de părere antrenorul echipei, Viorel Alexandru.

HALTERE. Pe lângă activitatea curentă în cadrul Clubului Sportiv Școlar, antrenoarele secției de haltere Mariana Toma și Liliana Niculiță, se preocupă și de acțiuni de selecție. Cele mai recente acțiuni au avut loc la Școlile Gimnaziale Nr. 5, 9 și 10.

 

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.