Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Debut anost de campionat: Oțelul - Petrolul 0-0

Oțelul a debutat în noua ediție de Superliga cu un rezultat de egalitate, scor 0-0, pe teren propriu, cu Petrolul Ploiești.

Meciul de la Galați a fost unul cu un ritm foarte scăzut, poate cel mai slab al etapei, căldura de afară fiind unul dintre factorii principali.

Inițiativa în joc a aparținut Oțelului, dar fără a-și face rost și de ocazii importante la poarta lui Bălbărău (gălățean la origine). Patrick a fost activ în partea dreaptă, profitând și de duelul cu debutantul Marian, iar câteva centrări ale sale puteau fi transformate în gol: la călcâiul lui Lameira (min. 2), ori la centrarea deviată ce putea intra în poartă (min. 26).

Cea mai mare ocazie a primei reprize a aparținut, totuși, celor de la Petrolul, dar atacantul oaspeților n-a fost în stare să marcheze din postura de singur cu portarul.

Repriza a doua, cu mai multă umbră la nivelul gazonului, a început ceva mai alert. Patrick a avut o dublă ocazie în minutul 48, dar a tras slab de două ori, la aceeași fază, din poziții bune de a marca.

Primul moment periculos la poarta Oțelului din partea secundă s-a petrecut în minutul 55, când Doumtzios a reluat pe spate, dintre Bonilla și Trif, puțin meste poarta lui Dur-Bozoancă.

Cea mai mare ocazie a meciului pentru Oțelul avea să se petreacă în minutul 65, când Joao Lameira a ratat și el din postura de singur cu portarul, după ce tot el recuperase mingea în treimea adversă.

Finalul de meci a aparținut oaspeților, care puteau să și marcheze în minutul 88. Dur-Bozoancă a fost pe fază și a respins reluarea cu capul a lui Doukansy de la mică distanță de poartă.

Oțelul a jucat în formula: Dur-Bozoancă - Jelev, Ne Lopes, Bonilla, Trif - Joao Lameira, Zivulic, Andrezinho (min. 63 Ciobanu) -  Patrick (min. 75 Rus), Bicfalvi, Bană (min. 75 Frunză). Antrenor: Laszlo Balint.

În următoarea etapă, gălățenii vor juca, în deplasare, la Farul.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VL

Articole înrudite

7 comentarii

postat de Dan Duminică, 13 Iulie 2025 20:32 89.136.187.*** Link la comentariu

Ma pot anumi antrenor daca schimb un atacant (care n-a mers) si-n locul lui introduc un fundas dreapta stiind foarte bine ca am atacanti pe banca? De ce Rus i-a luat locul lui Patrick si nu un atacant

postat de Somnul rațiunii naște monștri Luni, 14 Iulie 2025 03:01 5.13.128.*** Link la comentariu

Da, cred ca daca era iarna, alergau mai bine si era alt scor. Vara nu-i ca iarna - nici in fotbal. Si nici matineul nu-i ca nocturna.

postat de Goe Luni, 14 Iulie 2025 04:00 86.124.202.*** Link la comentariu

Propun schimbarea numelui echipei de fotbal din Otelul Galati, in Betonelul Galati !

postat de Florin Luni, 14 Iulie 2025 07:35 86.124.202.*** Link la comentariu

Nu poți trage o concluzie după primul meci, dar Na Lopes, Lameira, Patrick, Zhelev, Zivulic, Frunză au fost activi, le mai trbuie ZVÎC ,în rest E BINE!Păcat că ERIK la 37ani nu are suflu! HAI OȚELUL !

postat de Tudorie Luni, 14 Iulie 2025 09:56 86.124.200.*** Link la comentariu

Vine : - Vadik Murria - Fundaș central - Paulinho- Atacant central/Extrema stânga și dreapta

postat de logiclaputerea2 Luni, 14 Iulie 2025 12:36 104.129.205.*** Link la comentariu

Bicfalvi e mana moarta a echipei , nu poate duce mai mult de 60 min , ieri a fost in teren tot meciul.Tot respectul ptr el ca jucator dar e timpul sa arunce prosopul.

postat de Cornel Luni, 14 Iulie 2025 16:04 86.124.202.*** Link la comentariu

Felicitări @@@ Dan, Goe și Somnorosul , pt că ați fost blamați de toți comentatorii de pe aici!! Ori sunteți AFONI, ori sunteți GOGOMANI în ale fotbalului!! HAI OȚELUL, HAI LASZLO!!

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.