Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Eșec drastic pentru voleibaliștii ”tricolori”. Din sportul gălățean

Eșec drastic pentru voleibaliștii ”tricolori”. Din sportul gălățean

VOLEI. Sâmbătă seară, selecționata României de volei masculin a susținut meciul al cincilea din European League. Întâlnirea a avut loc la Tirana, în compania echipei Danemarcei, încheindu-se cu succesul danezilor, scor 3-0. Duminică seară a avut loc și ultimul joc al seriei europene, România -Albania.

FOTBAL. În zilele de 20 și 27 iunie, au fost programate partidele barajului de promovare în Liga a III-a de fotbal, între campioanele județelor Galați și Vrancea. Federația Română de Fotbal a emis un comunicat referitor la această dublă: „Întrucât echipa Victoria Gologanu nu îndeplinește criteriile de participare la baraj, neavând Certificat de Identitate Sportivă, meciurile nu vor mai avea loc”. Astfel, Gloria Ivești a devenit echipa nou-promovată în Liga a III-a.

TENIS. Junioara Mara Gheorghiță (Clubul Dacia) a participat la întrecerile Campionatului Național, unde a avut o evoluție notabilă. A obținut trei victorii și a părăsit competiția în turul al patrulea. Cu această performanță, Mara se clasează pe locul patru în ierarhia națională, la categoria de vârstă Under 10.

RUGBY. La Timișoara s-au disputat ultimele meciuri contând pentru Campionatul Național de rugby în 7. Timp de trei turnee, echipele înscrise în această competiție s-au confruntat în ultimele săptămâni la Iași și Bârlad, iar în weekend, la Timișoara. Jucătorii CSM Galați au întâlnit în prima partidă echipa CS Năvodari. După un joc foarte bun, elevii lui Marius Secuianu au câștigat cu 22-5. În continuare au avut loc meciurile semifinale: 0-45 cu SCM Timișoara, urmat de finala mică (locurile 3-4), în compania echipei Politehnica Iași, care s-a impus cu scorul de 33-7 (12-0).
În clasamentul general (după trei turnee), CSM Galați a ocupat locul al cincilea.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.