Meciuri de Cupă, meciuri amicale. Din fotbalul gălățean

Echipele gălățene din Liga a III-a de fotbal se află în plină campanie de pregătiri, dar și la primele meciuri oficiale.
După meciul de Cupă, Unirea Braniștea – Sporting Liești, scor 2-4, cele două formații au pus la cale și un amical.
Partida a avut loc la Liești și a fost câștigată de gazde cu scorul de 2-0 (goluri Voinea și Costea).
Pentru Sporting, întâlnirea a constituit și un nou prilej de pregătire, întrucât peste două zile are un nou meci de ”Cupa României”, cu CSM Adjud – miercuri, 12 august, în deplasare. Altfel, Sporting a făcut încă un transfer, jucătorul Ionuț Florea, de la Victoria Independența (Liga a IV-a).
Un meci amical a susținut și echipa a II-a a SC Oțelul - foto (antrenată de Viorel Tănase), scor 4-4, cu Lascăr Schela, liderul Ligii a V-a a Campionatului Județean.
ARBITRAJE. Câțiva gălățeni au fost prezenți la partide din Superliga de fotbal sau Liga a II-a.
La meciul UTA - Rapid (0-0), Adrian Cojocaru s-a aflat în camera VAR, alți doi arbitri asistenți gălățeni fiind ”distribuiți” la Dinamo – FC Voluntari, scor 4-0 (Florian Vișan) și Florin Iftode la Farul – Csiksereda (3-2).
La rândul lui, Alexandru Burloiu a arbitrat jocul Unirea Slobozia – Gloria Bistrița (0-3), ajutat de Sebastian Cojocaru (oficial patru).





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.