Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Oţelul Galaţi - Festivitate pentru „adio, pante!”

* Roş-alb-albaştrii s-au relaxat preţ de trei ore la un restaurant rustic din staţiunea braşoveană la sfârşitul celor opt zile de alergări prin zăpadă la 1.000 de metri altitudine

Caltaboşi, tobă de casă, friptură, şuncă cu ceapă, brânză telemea şi un pahar de vin, toate acestea i-au acompaniat pe elevii lui Dorinel Munteanu sâmbătă seară, la finalul stagiului montan, primul din perioada de pregătire a returului Ligii I. „Oţelarii” au fost aşteptaţi pentru această masă festivă de gazdele unui restaurant rustic din Poiana Braşov, focul de tabără fiind nelipsit de la eveniment. „Să fie cu noroc, să rămână pantele singure, să nu ne ducă dorul!”, au urat în glumă Costin, Sălăgeanu şi compania, în vreme ce o formaţie de lăutari le-au cântat câteva şlagăre nemuritoare. Masa festivă de la finalul cantonamentului este o tradiţie de ani buni la Oţelul şi este foarte eficientă mai ales în cazul stagiilor desfăşurate iarna la multe grade sub zero. Întâlnirea relaxată de acum două seri a fost în pericol de „forfait” din cauza aglomeraţiei din Poiană. Deşi este greu de crezut în plină criză economică, staţiunea de deasupra Braşovului a fost plină ochi în weekend, maşinile fiind parcate şi în mijlocul străzii, situaţie care a paralizat complet traficul!

 

Evaluează articolul
Fii primul care votează
DL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.