Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Soare cu porţia pentru „oţelari” în cantonamentul din Cipru

* Roş-alb-albaştrii au scăpat de ninsorile şi gerul de acasă şi profită de fiecare întâlnire cu razele solare * Vântul puternic este numitorul comun al prognozelor meteo din insulă

Blocarea drumurilor în România i-a prins cu cinci minute mai deştepţi pe jucătorii Oţelului. Dacă ar fi întârziat o oră acasă, acum nu s-ar mai fi aflat în cantonamentul din Cipru, avionul cu care au zburat spre zona mai caldă a Uniunii Europene fiind printre ultimele care au decolat de pe Aeroportul „Henri Coandă” din Otopeni. Larnaca le oferă campionilor României cam 15-16 grade Celsius, o temperatură optimă pentru antrenamente, dar bate destul de tare vântul la malul Mediteranei. În plus, zilnic plouă în această perioadă, după cum spun localnicii, altfel destul de fericiţi că sunt precipitaţii din belşug. „Anul trecut, când aţi venit la noi, a fost foarte mult soare, dar nouă ne place tare că plouă în această perioadă a anului. Dacă n-ar ploua acum, n-ar mai avea când în restul anului”, ne-a mărturisit un angajat al hotelului „Palm Beach” în care sunt cazaţi „oţelarii”. Joi dimineaţă, jucătorii lui Dorinel Munteanu au prins câteva porţii de soare, motiv serios pentru a-şi etala ochelarii de nişă. „Ne-am săturat de zăpadă, vrem să fie cald!”, s-a exprimat vehement portarul bosniac Branko Grahovac, iar atacantul sârb Bratislav Punosevac a achiesat după cum se poate vedea şi în imagine. 

 

Evaluează articolul
Fii primul care votează
DL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.