„Sinistraţii” Oțelului au reintrat în formaţie
* Cojoc, Neagu, Râpă şi ceilalţi fotbalişti ai formaţiei gălăţene, luaţi cu elicopterul din „trenul groazei”, au ajuns în noaptea de miercuri spre joi la Oliva Nova * „Gata, nu vreau lamentări, n-aţi venit de pe front! Avem multă treabă de făcut!”, le-a transmis antrenorul Dorinel Munteanu celor nouă jucători care trebuie să reintre în program
Liniştea nopţii de miercuri spre joi a fost lovită în plin în jurul orei 2.30, o oră mai târziu în România. Obosiţi, îngheţaţi – şi la Oliva Nova era rece, cam 6 grade Celsius – dar unii cu zâmbetul pe buze, „oţelarii” care au avut ghinionul de a rămâne înzăpeziţi mai bine de 40 de ore se aflau în faţa cardului cu care urmau să intre în camera de hotel. Din partea staff-ului deja prezent în Peninsula Iberică îi aştepta antrenorul secund Cătălin Ciorman, repartizarea pe încăperi s-a făcut repede şi s-a trecut la somn. Cel mai bun din ultimele trei-patru zile. „Sincer, nici acum n-am putut să dorm ca lumea. Nu e uşor să treci prin aşa ceva, mai ales când ştii că erau sute de oameni în acel tren”, a povestit argentinianul Viglianti, singurul „sinistrat” care a coborât la micul dejun de ieri dimineaţă. Era ora 10 fără 20 în Spania când sud-americanul a intrat în sala de mese şi şi-a îmbrăţişat colegii aclimatizaţi cu temperaturile de la malul Mării Mediterane. Coborâseră la primul prânz din zi şi medicul Mihail Troacă, maseurii şi magazionerul. Abia după ora 10 şi-a făcut simţită prezenţa şi căpitanul Sergiu Costin, dar numai pentru o cafea. „A fost un episod trist, mai ales că s-a scris că noi am dus-o bine faţă de alţi oameni. Răutăţi gratuite. Doar am fost în acelaşi tren”, a spus fundaşul central al Oţelului.
Astăzi vor fi apţi sută la sută
Pe Neagu, Râpă şi Cojoc i-am prins după „lunch”, ieşiseră din restaurant cu ţinta clară: cameră şi somn pentru că seara urma primul lor antrenament de după orele de chin de pe traseul Galaţi – Făurei. „Am auzit că trenul a ajuns la Galaţi. Bine că s-a terminat şi pentru acei oameni această dramă cumplită!”, a scăpat printre dinţi internaţionalul Ionuţ Neagu. La şedinţa de pregătire, cei nouă „sinistraţi” s-au antrenat separat, dar ei vor fi apţi astăzi, în ciuda unei declaraţii apărute în presă sub numele doctorului Troacă. „N-am spus niciodată că trebuie să facă două zile de repaus, ci trebuie s-o ia treptat. Au înţeles greşit cei care au scris”, a precizat medicul campionilor.
„E catastrofă, e incredibil!”
Sârbul Milan Perendija, unul dintre sportivii care au urmărit de la distanţă crunta experienţă a colegilor roş-alb-albaştri, susţine că nici acum nu-şi poate închipui cum a fost posibil un asemenea supliciu: „E catastrofă după părerea mea, e ceva incredibil! Bine că au revenit printre noi, am refăcut grupul şi-i dăm drumul la treabă.” Antrenorul Dorinel Munteanu a fost cel care a schimbat subiectul de discuţie al elevilor săi. „Gata, nu vreau lamentări, n-aţi venit de pe front, avem mult de lucru!”, a ordonat Neamţul înainte ca trupa-i să iasă la antrenament.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.