Flori de Oţel(ul)
* Echipa antrenată de Dorinel Munteanu le-a făcut aseară marcaj doamnelor şi domnişoarelor care se aflau la hipermarketul Real * „Vai, sunt flori frumoase ca voi!”, a fost cea mai interesantă remarcă a femeilor asaltate cu lalele şi mărţişoare
Femeile care s-au aflat aseară în hipermarketul Real de la ieşirea din Galaţi au dat nas în nas cu câteva clişee captivante: „Ăştia nu-s fotbaliştii de la Oţelul?”, „Stai aşa, el pare să fie Antal, îl recunosc după zâmbet şi după părul blond” sau „Uite-l pe Gabi Paraschiv, pare mai înalt decât la televizor!” Doamnele şi domnişoarele şi-au dat, în mod firesc, coate la întâlnirea cu trupa lui Dorinel Munteanu. După o zi cu două antrenamente şi cu regim de semicantonament (n.r. – au dormit la prânz în minihotelul stadionului din Ţiglina III), roş-alb-albaştrii s-au destins îmbrăţişând reprezentantele sexului frumos. „La mulţi ani, să aveţi o primăvară frumoasă!”, le-au urat campionii României purtătoarelor de poşetă, unele dintre ele fiind informate de „desantul” Oţelului în centrul comercial amintit. „Vai, sunt flori frumoase ca voi!”, a fost remarca numărul 1 venită din partea unei doamne trecute de 50 de ani căreia i-au trebuit câteva minute să se dezmeticească. Giurgiu, Viglianti, Grahovac şi compania umblau ca nişte furnicuţe pentru a împânzi zona cu lalele şi mărţişoare.
„Le aşteptăm la stadion!”
„Ne bucurăm că le putem oferi doamnelor o atenţie de 1 Martie şi sperăm să le vedem în număr cât mai mare şi la stadion. În retur avem nevoie de o arenă cât mai plină pentru a fi şi mai puternici. Şi ar fi un stadion şi mai frumos dacă aceste doamne ar veni la meciuri”, a comentat tehnicianul Dorinel Munteanu, prezent în fruntea „comandoului” cu flori. La eveniment a participat şi directorul general al Oţelului, Marius Stan, întreaga echipă „oţelară” împărţind peste o mie de lalele.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.