Sandra Izbaşa a câştigat medalia de aur la sărituri
Gimnasta Sandra Izbaşa a reuşit să se impună în proba de sărituri, câştigând medalia de aur pentru România. Sportiva de 22 de ani a intrat ultima în concurs şi a efectuat două sărituri de dificultate 6,1, respectiv 5,8. Izbaşa a fost notată cu 15.383 la prima săritură şi cu 15.000 la cea de-a doua, iar cu media de 15.191 a obţinut titlul olimpic. Pe podium au mai urcat McKayla Maroney (SUA, 15.083) şi Maria Paseka (Rusia, 15.050).
Sandra Izbaşa mai are în palmares un titlu olimpic, câştigat în 2008, la Bejing, la sol.
Aceasta este a opta medalie pentru România la actuala ediţie a Jocurilor Olimpice şi a doua de aur, după cea cucerită de Alin Moldoveanu la tir. România a mai obţinut la Londra patru medalii de argint - Alina Dumitru, Corina Căprioriu (ambele judo), Roxana Cocoş (haltere) şi echipa masculină de sabie, şi două de bronz - echipa feminină de gimnastică şi Răzvan Martin (haltere).





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.