Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Diseară, Pandurii - Oţelul: Revine Viglianti, Stromajer e incert

 

  • Mijlocaşul ofensiv al Oţelului, într-o formă foarte bună în primele etape, s-a recuperat complet după accidentarea care l-a ţinut în tribună runda trecută şi va putea fi folosit la jocul cu liderul Ligii I * În schimb, titularizarea lui Stromajer este incertă

    După o perioadă cu multe probleme în tabăra gălăţeană, inclusiv cu mulţi jucători accidentaţi, există şi câteva veşti bune pentru partida din această seară, contra celor de la Pandurii Tg. Jiu, echipă antrenată de fostul tehnician al Oţelului, Petre Grigoraş. Pe lângă fundaşul stânga Ljubinkovic, care va reveni după etapa de suspendare ispăşită runda trecută, va fi apt de joc şi Viglianti, mijlocaşul ofensiv cu două goluri marcate în primele trei meciuri şi care a lipsit de la partida cu CFR Cluj din cauza unei accidentări. Situaţia este incertă în dreptul atacantului Jaka Stromajer, victima unui fault dur la partida de etapa trecută. Stromajer a făcut totuşi deplasare, sperându-se în recuperarea sa până la ora jocului. Reamitim că pe lista accidentaţilor de durată, pe care se află Didi şi Silviu Ilie, aşteptaţi să revină la sfârşitul lunii noiembrie, a apărut şi fundaşul central Cristian Sârghi, accidentat la ultima fază a partidei din etapa trecută (1-2 cu CFR), astfel că soluţie de rezervă pentru centrul defensivei va fi Sipovici.

    Munteanu  versus Grigoraş: 8-1

  • Rigoare tactică, atitudine, determinare, agresivitate, concentrare, disciplină, pragmatism, altfel spus, stilul de joc Dorinel Munteanu. Spectacol, lejeritate, estetică, fantezie, libertate, plăcere, mai exact stilul Petre Grigoraş. Ultimii doi de pe banca Oţelului, Dorinel Munteanu şi Petre Grigoraş, se vor confrunta din nou luni seară. Până acum câştig de cauză, cu o diferenţă covârşitoare, a avut Dorinel Munteanu. Din cele nouă confruntări directe, nu mai puţin de opt au fost câştigate de Munteanu, singura dată când echipa condusă de Grigoraş a câştigat fiind în chiar prima lor dispută, CFR Cluj-Oţelul 0-1, în 2006, când Grig era la Galaţi. De atunci, mereu au câştigat echipele conduse de cel căruia i se spune ”Neamţul”, care speră să mai bifeze încă un astfel de succes în această seară. „Nu ne sperie faptul că jucăm împotriva liderului, o echipă dezinvoltă mai ales pe propriul teren şi care marchează multe goluri, dimpotrivă, ne face să fim mai concentraţi pentru a obţine cel puţin un punct", a declarat Dorinel Munteanu.
    Partida Pandurii Tg. Jiu – Oţelul, din etapa a cincea a Ligii I, va începe la ora 19.00 şi va fi televizată de Dolce Sport.

 

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MS

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.