Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Blestemul atacanţilor la Oţelul

Antrenorul echipei gălăţene de Liga I are mari probleme în alcătuirea primului „unsprezece” pentru jocul cu Gaz Metan Mediaş, din prima etapă a returului. După ce Marian Tănasă s-a accidentat grav în primul stagiu de pregătire al iernii (fractură de metatarsian!), nici Marius Pena nu se simte prea bine. După antrenamentul de vineri, vârful transferat în vară de la Concordia Chiajna a resimţit dureri în zona inghinală şi n-a putut juca în amicalul cu Rapid.

„Pe lângă faptul că în vara trecută am pierdut toţi atacanţii, acum nici cei pe care i-am adus între timp nu sunt disponibili. Sper ca Pena să se refacă până sâmbătă”, a declarat tehnicianul Oţelului, Petre Grigoraş.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
DL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.