Final de an cu probleme pentru Oţelul: „Lipsa determinării, cauza declinului”
Antrenorul Oţelului, Viorel Tănase, s-a declarat nemulţumit de atitudinea elevilor săi la partida din runda trecută (0-3 „acasă” cu CSMS Iaşi) şi speră ca la meciul de sâmbătă contra Rapidului să fie reglate problemele de până acum. „Am avut discuţii cu jucătorii, am analizat greşelile, dar mai important e să ne regăsim determinarea pentru a scoate puncte din Giuleşti. Inconstanţa din rezultate e cauzată de faptul că jucătorii nu sunt concentraţi la acelaşi nivel în fiecare partidă, dar sper să reglăm cât mai rapid şi acest aspect”, a spus „Tase”.
Referitor la umilinţa din etapa trecută, Tănase doreşte ca echipa gălăţeană să se revanşeze în următoarele partide. „Nu am reuşit să ne revenim fizic şi mintal după meciul cu Ceahlău şi astfel am suferit o umilinţă cu Iaşiul, dar acel meci acum e istorie şi trebuie să ne revanşăm în meciurile rămase până la final”, a declarat Viorel Tănase.
Altfel, directorul general al FC Oţelul, Narcis Răducan, a declarat că nu există interes din partea clubului roş-alb-albastru pentru fundaşul stânga Vătăjelu de la CSM Rm. Vâlcea, aşa cum anunţase presa vâlceană. „Ne-a fost propus Vătăjelu, îl cunosc din perioada în care evolua la echipa a doua a Stelei, dar nu ne interesează în acest moment, nu intră în planurile noastre”, a afirmat Răducan.
Următorul meci de campionat pentru Oţelul este sâmbătă, de la ora 20.30, în Giuleşti contra Rapidului. Partida va fi transmisă în direct de DigiSport 1.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.