Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Colinde, colinde! Urările oţelarilor pentru suporteri

Fotbaliştii Oţelului au transmis toate gândurile bune pentru fanii gălăţeni şi aşteaptă un 2013 cu mari performanţe pentru clubul roş-alb-albastru. Chiar dacă nu a fost cel mai bun an din ultima perioadă pentru Oţelul, clubul gălăţean are în continuare perspective de performanţă, mai ales prin intermediul Cupei României. Peste toate, jucătorii Oţelului au dorit să transmită cele mai bune gânduri şi urări către fanii gălăşeni.
„Le doresc tuturor un Crăciun fericit alături de familiile lor şi un an 2013 cât mai bun. Sperăm şi noi să ne ridicăm la nivelul aşteptărilor şi să reuşim un an mult mai bun decât acesta. Le mulţumim pentru sprijinul acordat şi vrem să-i avem alături în continuare”, a spus Sergiu Costin.
Un alt fotbalist cu state vechi la echipa gălăţeană, Gabi Paraschiv, a ţinut morţiş să transmită urările sale către toţi gălăţenii. „La mulţi ani pentru toţi fanii noştri şi sărbători fericite. Vreau ca în anul următor să fie mai bun decât cel care a trecut, avem şansa noastră în Cupa României, ceea ce poate fi cântecul de lebădă al actualei generaţii”, a punctat „Para”.
Nici fotbaliştii străini din lotul Oţelului nu s-au lăsat mai prejos. „Crăciun fericit şi La mulţi ani! Vreau ca suporterii noştri să fie fericiţi, mai ales că doar atunci suntem şi noi mulţumiţi. Toate cele bune şi să ne revedem cu bine în 2013” a spus Didi, cel mai bun marcator al roş-alb-albaştrilor din 2012, cu nouă reuşite în toate competiţiile.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MS

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.