Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

În aşteptarea următorului meci, Cristian Ciocan este un student conştiincios

Cristian Ciocan, pugilistul gălăţean la categoria grea, s-a pus „cu burta pe carte” şi chiar dacă e cu gândul la următorul său duel, programat pe 24 august, a fost ieri la cursurile Facultăţii de Sport.
„Sunt student în anul doi la Facultatea de Sport, mă simt bine printre colegi. Am lipsit destul de mult, dar nu că n-am vrut să vin, ci pentru că am fost ocupat cu boxul profesionist”, a spus Ciocan.
Cu patru luni înainte de următorul meci de box, Ciocan nu s-a oprit din antrenamente şi pregăteşte încă de pe acum următorul meci, cu toate că n-a fost încă stabilit adversarul. „Sunt cu gândul la meciul de pe 24 august, îmi doresc să progresez în carieră. Fac zilnic câte un antrenament cu Felix Păun, mai mult de întreţinere, dar adevărata pregătire va fi cu aproape două luni şi jumătate înainte de partidă”, a precizat boxerul.
Principalul obiectiv al lui „Hammer”, aşa cum e supranumit în Germania, rămâne un meci cu numărul unu mondial, Vitali Klitschko, ajuns la vârsta de 37 de ani. „La categoria grea abia după 30 de ani ajungi cu adevărat la un nivel de profesionist, eu am abia 25 şi sper să ajung la un meci cu Klitschko, care e cel mai bun la ora actuală”.
Referitor la meciul lui Bute cu Jean Pascal de pe 25 mai, Ciocan consideră că gălăţeanul este favorit să câştige. „Bute e valoros şi poate să câştige. Chiar dacă pierde, nu cred că i se termină cariera, Klitschko, de exemplu, are patru înfrângeri şi tot a rămas numărul unu la categoria lui”.
Cristian Ciocan este campion european WBO, ultimul său meci, cel de la Galaţi din luna februarie, fiind câştigat prin K.O., împotriva ucraineanului Oleg Mazikin.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MS

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.