Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Oţelul a rămas fără antrenor principal: Grigoraş nu crede în promisiunile lui Adamescu

Echipa de fotbal Oţelul Galaţi are programată astăzi întoarcerea din primul stagiu de pregătire centralizată, cel din Poiana Braşov. Sâmbătă e stabilită plecarea pentru al doilea cantonament, cel din Anglia, unde sunt aşteptate să apară şi primele partide amicale, dar încă nu se ştie cu ce antrenor pricipal.
Anunţul făcut pe siteul oficial al clubului, în care se specifică faptul că vor exista investiţii minime, nu l-a mulţumit pe tehnicianul Petre Grigoraş, astfel că aceste este decis să nu se mai întoarcă la echipă. De altfel, „Grig” şi-a depus demisia de mai multă vreme, însă a rămas staff-ul său la conducerea echipei, sperându-se că lucrurile se vor rezolva.
„Am discutat cu Narcis după şedinţa acestuia cu Adamescu, dar nu se pune problema să mă întorc. Nu ştiu ce se va întâmpla cu oamenii din staff-ul tehnic, e o întreagă nebuloasă la club. Ei nu vor face deplasarea în Anglia cu lotul. N-am fost consultat la selectarea lotului nici pentru stagiul din Poiana Braşov, nici acum pentru următorul cantonament”, ne-a declarat Petre Grigoraş.
În aceste condiţii, clubul gălăţean trebuie să-şi găsească antrenor principal până la sfârşitul săptămânii, când se pleacă în Anglia.
Altfel, jucătorii Oţelului îşi doresc să continue cu Petre Grigoraş la cârma echipei. Unul dintre cei care şi-a exprimat public sprijinul pentru tehnician este Gabriel Paraschiv, cel mai vechi component al lotului. „Prezenţa dânsului ne-ar fi motivat mai mult, dar a avut acele probleme medicale şi e normal să încerce să aibă grijă de sănătate că până la urmă asta e cel mai important. Cred că a încercat prin acea demisie să tragă un semnal de alarmă, să ne ajute pe noi, dar şi clubul", a spus Paraschiv.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MS

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.