Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Bilanţul pregătirii din Anglia: Cantonament ratat pentru Oţelul

Oţelul a încheiat ieri cel de-al doilea stagiu de pregătire centralizată al verii, în Anglia, acolo unde a disputat şi cinci partide amicale. Spre deosebire de adversarii din cantonamentul din iarnă, atunci când gălăţenii au întâlnit formaţii de calibru, de această dată Oţelul a disputat partide amicale cu formaţii foarte slab cotate. Victoriile cu acelaşi scor, 4-0, cu FC Bury (liga a patra engleză) şi Wolverhampton (liga a treia engleză) au fost obţinute în faţa unor echipe experimentale folosite de cele două grupări, care oricum se află în ligi inferioare. Probleme şi mai mari au fost cu scoţienii, 2-0 cu mult mai modesta Ayr United, liga a treia din Scoţia, plus remiza, scor 0-0, cu Livingston, din eşalonul al doilea. Ultimul amical, cel cu belgienii de la Club Brugge, a fost disputat în condiţii speciale, după ce autocarul care trebuia să-i transporte pe gălăţeni s-a stricat, iar belgienii au refuzat să se mai deplaseze de la baza de antrenament unde erau cantonaţi. Astfel, partida s-a disputat cu întârziere de mai bine de o oră, iar Oţelul a pierdut, scor 2-1. Antrenorul Ionuţ Badea a preluat din mers frâiele echipei, după ce Marian Dinu a condus antrenamentele în cantonamentul din Poiana Braşov. Noul tehnician al roş-alb-albaştrilor a mers pe acelaşi sistem de joc ca şi cel din returul campionatului trecut, impus de Grigoraş. Noutăţile din lotul Oţelului la partidele amicale le-au constituit jucătorii tineri de la echipa a doua, Moglan, Gohoreanu, Adăscăliţei şi Lupu, plus alţi trei fotbalişti reveniţi după perioade de împrumut, Mişelăricu, Chipirliu şi Milea. Următorul antrenament al Oţelului este programat luni, de la ora 17.00, la propriul stadion.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MS

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.