Narcis Răducan a anunţat jucători noi la Oţelul
Chiar dacă probleme din ultima vreme au afectat campania de transferuri din cauza conturilor blocate, odată cu ridicarea sechestrului, gruparea roş-alb-albastră s-a orientat către jucători noi.
Narcis Răducan, managerul general al FC Oţelul, s-a declarat încrezător că vor fi efectuate cel puţin două transferuri până la primul meci de campionat, cel de luni, de la Braşov, cu nou promovata Corona.
„Încă nu ne-am luat gândul de la transferuri, până la ora jocului vor veni doi-trei jucători, iar cel puţin unul dintre ei ar putea fi şi folosit în primul meci.Printre ei e şi un atacant argentinian de 23 de ani din prima ligă, cu două goluri marcate în ultimul sezon, care a evoluat şi în Copa Libertatores. În plus îl vom lua fără să plătim nimic, aşa că n-avem nimic de pierdut”, a spus Răducan.
Antrenorul Ionuţ Badea s-a arătat încântat de ideea de a avea noi jucători în lot, atât timp cât pot ajuta echipa. Principala ţintă de transferuri pentru tehnicianul Oţelului e acoperirea postului de fundaş central, după plecarea lui Benga.
„Sunt mulţi jucători tineri momentan, asta e direcţia acum la echipă, dar orice jucător care poate aduce un plus de valoare e bine venit. Studiem variante pentru postul de fundaş central, dar momentan e destul de dificil să găsim pe acest post un jucător român şi de valoare”, a spus Badea.
Oţelul va evolua luni, 22 iulie, în prima etapă, în deplasare la Braşov, cu nou promovata Corona, de la ora 19.00, în direct pe DigiSport.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.