Preţuri imense la bilete pentru meciul cu "U" Cluj? / „Abonamentele vor fi puse în vânzare de luni"
Oficialii gălăţeni au anunţat că începând de luni vor fi scoase la vânzare şi abonamentele pentru sezonul 2013-2014. „Abonamentele vor fi puse în vânzare de luni. În principiu vor fi aceleaşi preţuri ca anul trecut, poate cu mici modificări. Şi la bilete vom încerca să păstrăm acelaşi preţ ca în sezonul precedent. Cred că putem continua pe aceeaşi linie, pentru că avem nevoie de suporteri. Am înţeles nemulţumirile lor de la mitinguri şi vrem să ne fie alături în continuare”, a precizat Răducan.
În sezonul trecut, un bilet la meciurile de acasă ale Oţelului a costat între 7 şi 15 lei, iar un abonament între 40 şi 100 de lei.
Totuşi, ultimele zvonuri venite din partea acţionariatului spun că la nivelul conducerii se intenţionează ca la primul meci de acasă, cu "U"Cluj, să fie puse în vânzare doar 600 de bilete la preţul de 100 de lei fiecare.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.