Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Interes de transfer pentru jucători de la Oţelul

* Mai multe cluburi s-au interesat de situaţia unor fotbalişti gălăţeni, dar fără ca gruparea roş-alb-albastră să primească o ofertă concretă momentan


Cu toate că a trecut printr-o perioadă destul de dificilă la nivel financiar, Oţelul a reuşit să-şi păstreze în lot, cel puţin până acum, cei mai importanţi jucători din ultimele sezoane, dar nu este exclus ca zilele următoare să asistăm la plecari, mai ales că Iorga şi  Neagu au stârnit interesul mai multor cluburi, printre care şi Steaua.
Eventualele plecări de la echipă nu-l deranjează pe antrenorul Ionuţ Badea, care a spus că oricine se poate transfera dacă va fi avantajos pentru club.
„Orice jucător poate pleca la mai bine, dacă va fi cazul unei oferte avantajoase atât pentru el, cât şi pentru club. Ne aflăm în perioada de reconstrucţie, nu avem un obiectiv anume, ci ne fixăm câte un obiectiv la fiecare partidă şi nu vom fi afectaţi de plecări”, a spus Badea.
Totuşi, conform directorului sportiv Gabriel Alejandro Viglianti, discuţiile de transfer nu au avansat până la stadiul de oferte concrete, astfel că încă mai există şanse ca lotul Oţelului să rămână neschimbat cel puţin până în iarnă.
„Discuţii preliminare, neoficiale, au fost tot timpul pentru mai mulţi jucători, dar la club nu a ajuns nicio ofertă concretă până acum pentru niciunul. Au fost tot timpul întrebări pentru unii dintre jucători, e şi normal, avem jucători buni în lot, dar încă nu-i nimic stabilit. Doar dacă va fi cazul unor plecări vom vedea atunci dacă va fi nevoie de întăriri”, a spus Viglianti.

Iorga, în prim-plan

Jucătorul cu cele mai mari şanse să plece de la Oţelul pare a fi Cătălin Iorga (25 de ani), care a luat ochii Stelei de mai multă vreme. Încă de la finalul sezonului trecut au fost discuţii pentru un transfer al său la echipa bucureşteană. Preţul stabilit de şefii roş-alb-albaştrilor a fost estimat la aproximativ un milion de euro. Iorga este unul dintre cei opt jucători din lotul actual al Oţelului care au bifat cel puţin un minut în partidele din Liga Campionilor. În sezonul trecut Iorga a fost cel mai bun marcator al roş-alb-albaştrilor, cu opt reuşite în toate competiţiile.
În cazul în care Iorga va pleca, Oţelul se poate acoperi pe postul său odată cu revenirea lui Zaharia după accidentarea suferită la începutul anului. Zaharia, care n-a apucat să evolueze în nicio partidă oficială pentru Oţelul de la transferul său, este aşteptat să revină într-o săptămână la antrenamentele conduse de Ionuţ Badea.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MS

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.