Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Pariurile zilei: Naţionale de tineret

Germania U19 – Franţa U19 1 (cotă 2,10)
Fotbalul german se află la un nivel extraordinar la toate nivelele de vârstă, inclusiv la reprezentativa sub 19 ani. Un meci cu Franţa, pe teren propriu, chiar şi amical fiind, le e la îndemână nemţilor, cu toate că adversarul este destul de solid. Totuşi, jocul în viteză şi cu mare capacitate la efort al Germaniei poate face diferenţa în faţa oricărui adversar. E de încercat un pariu pe o victorie a nemţilor şi prin prisma cotei generoase de 2,10 la un succes al gazdelor.
 
Anglia U21 – Scoţia U21 1 (cotă 1,50)
Poate că nu e cea mai grozavă naţională din lume cea a Angliei U21, dar porneşte drept favorită în faţa selecţionatei similare a Scoţiei. Pe lângă atuul terenului propriu, englezii beneficiază de aportul unor jucători cu destule prezenţe în Premier League, astfel că valoarea le permite să facă diferenţa chiar şi pe fondul unui joc mai modest.
 
Ventspils – Ilukste peste 3,5 goluri (cotă 1,70)
Abia ieşită din Europa League, Ventspils se poate răzbuna în campionat pe una dintre codaşele Letoniei, penultima clasată, Ilukste. Nou-promovata Ilukste a încasat şapte goluri pe teren propriu de la liderul Skonto, a primit alte cinci „boabe” de la locul trei Daugavpils, astfel că-i de aşteptat ca şi Ventspils, o altă echipă cu pretenţii, să marcheze cu spor. În plus, Ilukste a reuşit să şi înscrie în faţa echipelor de top, ceea ce ne întăreşte şi mai tare încrederea pentru pontul cu cel puţin patru goluri marcate în meci.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MS

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.