Oţelul a intrat în negocieri cu un fost portar de la AS Roma
Gruparea gălăţeană are mare nevoie să-şi acopere postul de goalkeepr, astfel că s-a orientat către piaţa sud-americană, filieră pe care a avut succes şi în alte cazuri de jucători. Astfel, Oţelul a intrat în negocieri pentru portarul Mauro Daniel Goicoechea Furia. Uruguayanul în vârstă de 25 de ani a trecut în sezonul 2012-2013 şi pe la AS Roma, pentru care a jucat 15 partide în Serie A. Goicoechea aparţine de liderul din campionatul Uruguayului, Danubio, care doreşte să se despartă de unul dintre portarii săi. În luptă pentru semnătura cu portarul uruguayan se mai află şi alte două cluburi din Liga I, printre care şi FC Vaslui.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.