Probleme medicale pentru mijlocaşul camerunez dorit de Oţelul/ Gălăţenii s-au orientat către alt jucător
Gruparea roş-alb-albastră a renunţat la serviciile mijlocaşului Guy Roger Toindoubia. Camerunezulului în vârstă de 25 de ani i-a fost depistată hepatita C, astfel că oficialii Oţelului şi-au îndreptat deja atenţia către un alt mijlocaş central. După experienţa europeană de la Lillestrom şi Demirspor, Toindoubia s-a întors în Africa, unde a evoluat la Kairouan (Tunisia).
„Nu degeaba sunt conectat până la semnarea contractului, am păţit-o şi în trecut când un jucător s-a răzgândit în ultimul moment sau au intervenit probleme medicale. Din păcate, Guy Roger n-a trecut testul medical, are hepatita C. Urmează să facă o reexaminare, dar am renunţat la serviciile sale. Deja am intrat în negocieri cu un al jucător pe postul său”, ne-a declarat Narcis Răducan.
Conform spuselor sale, ţinta Oţelului pentru postul de mijlocaş central este un jucător român.
Narcis Răducan, managerul general al grupării roş-alb-albastre, a oferit un amplu interviu pentru „Viaţa liberă”, care va fi publicat în ediţia de miercuri.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.