Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Campioni şi în inimile suporterilor/ Mesajele fanilor pentru Grahovac şi Paraschiv

 

În această iarnă Oţelul s-a despărţit de alţi doi jucători cu care s-a reuşit câştigarea campionatului în 2011, Branko Grahovac şi Gabriel Paraschiv. Amândoi au avut contribuţii importante în realizarea celei mai mari performanţe din istoria clubului, drept dovadă mesajele postate de suporterii roş-alb-albaştrilor în ediţia online a „Vieţii libere”.
“Capul sus, Branko! Un proiect s-a încheiat şi altul a apărut la orizont. Mult succes în continuare!”, a semnat mesajul un fan anonim al Oţelului. Alin, un alt suporter, a scris că portarul bosniac va rămâne favoritul său: “Mult succes, Branko! Ai fost şi rămâi portarul meu oţelar favorit! Mulţumim!”. Tot pentru Grahovac a postat un mesaj şi userul Ss: “Mulţumim, campionule! Rămâi în sufletele noastre şi în istoria echipei”.
Fanii Oţelului n-au rămas datori cu mesaje de apreciere nici pentru Gabriel Paraschiv, al cărui număr zece a fost retras până la finalul sezonului, în semn de respect pentru realizările sale la club. “Mulţumim pentru toată activitatea ta desfăşurată la Oţelul! Dacă actorii mari primesc o stea pe aleea celebrităţilor, tu primeşti o stea în inima noastră a suporterilor!”, a spus suporterul intitulat sugestiv “Respect, Para!”.
De asemenea, SteelGalaţi a scris un mesaj de mulţumire pentru Paraschiv. “Mulţumim, Para, pentru tot ce ai făcut la Oţelul. De noi nu vei fi uitat niciodată! Sănătate şi spor în viitoare ta activitate. Omul sfinţeşte locul, iar tu ai demonstrat că eşti un mare om! Dumnezeu să-ţi călăuzească paşii spre ce e mai bun pentru tine!”.
Din actualul lot al Oţelului mai fac parte doar cinci jucători care au reuşit câştigarea campionatului în 2011: Costin, Giurgiu, Sîrghi, Ilie şi Filip.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MS

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.