FOTBAL/ "Colonie gălăţeană" la Câmpina
De câteva zile, echipa Fortuna Câmpina, care se află pe locul trei în Seria a II-a a celui de-al doilea eşalon, are un nou antrenor, gălăţeanul Aurelian (Vivi) Stamate, care a fost şeful Centrului de Copii şi Juniori al FC Oţelul până în momentul în care a acceptat această nouă provocare. Evenimentul a surprins întrucâtva, deoarece Vivi este „oţelar” de foarte mulţi ani, mai întâi ca jucător, apoi ca antrenor.
Ajungerea sa la Câmpina nu este însă o surpriză totală, gruparea prahoveană fiind patronată de Radu Călin, om de afaceri foarte apropiat de Oţelul în trecutul nu foarte îndepărtat şi care a vrut chiar să preia clubul gălăţean. De altfel, la Fortuna Câmpina activează o întreagă „colonie gălăţeană”, formată din tehnicieni şi mulţi jucători: Andrei Antohi şi Vali Munteanu - jucători care au adus cea mai recentă victorie a câmpinenilor (3-1 cu CS Mioveni), Marin, Asanache, Chipirliu şi Cioinac, plus antrenorii Cornel Cernea şi Bogdan Pârvu. Primul este antrenor cu portarii, cel de-al doilea - şeful Centrului de Copii şi Juniori.
Obiectivul câmpinenilor este o clasare cât mai onorabilă în Liga a II-a, locurile I-VI, care să le permită accederea în play-off.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.