VOLEI FEMININ/ Primul turneu la „speranţe”
Echipele de speranţe (Seria C) participante în Campionatul Naţional s-au întâlnit în primul turneu. Meciurile s-au disputat la Constanţa, la ele luând parte patru echipe. Formaţia CSS ACSV Donaris Galaţi a susţinut trei meciuri, în care au obţinut rezultatele: 0-3 cu CSS 1 Constanţa (clasată pe locul I), 3-2 cu CSS Călăraşi (locul II), 1-3 cu CSM Brăila (locul III). Cel de-al doilea turneu va avea loc la sfârşitul acestei luni, 29-30 noiembrie, la Galaţi.
Antrenoarele Neluţa Apostu şi Irina Deju au în acest an competiţional următorul lot de jucătoare: Diana Ghindaru, Alexandra Tecaru, Diana Oancă, Cătălina Pascal, Laura Vârgolici, Miruna Girip, Maria Vlaicu, Sara Beldiman, Ioana Câmpeanu şi Alexandra Lăţcan.
Altfel, junioarele de la CSS ACSV Donaris (antrenori Neluţa Apostu, Ileana Berdilă şi Nelu Ivanov) au parcurs deja meciurile turului din Seria B. Gălăţencele au obţinut două victorii şi o înfrângere, rezultate care le situează pe locul al doilea: 3-1 cu CSS 1 Constanţa, 3-1 cu CSM Danubius Tulcea şi 0-3 cu CS Slen 90 Cernavodă.
Lotul pentru acest sezon cuprinde următoarele jucătoare: Ştefania Mocanu, Corina Vasilie, Violeta Stan, Andra Voica, Simona Sofrone, Elina Tofan, Alexandru Ţimpău, Andreea Gheorghi, Alexandra Cioroi şi Alina Drujescu.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.