FUTSAL/ United, victorie categorică la Focşani
În etapa a noua din Liga I de futsal, United a jucat, în deplasare, cu Progresul Focşani. Meciul, găzduit de Sala „Milcovul”, a fost dominat de la un capăt la altul de gălăţeni, care s-au impus cu un scor categoric: 7-0. Disputa a fost rezolvată în prima repriză, când sportivii antrenaţi de către David Asandei s-au desprins la un scor liniştitor: 5-0.
Principalul marcator a fost sârbul Jovanovici, realizator a trei goluri. Celelalte reuşite le-au aparţinut lui Ivan - 2, Cojoc şi Tudose. La gălăţeni a debutat Gabriel Popa, de numai 17 ani. De notat că United a evoluat fără trei jucători: Ionuţ Pădure, Octavian Cireş şi Nicu Fudulache, convocaţi la lotul naţional de tineret, pentru un meci amical cu formaţia similară a Republicii Moldova. Lotul deplasat în oraşul de pe Milcov a cuprins următorii jucători: Toniţă, Salichi - Cojoc, Ivan, Jovanovici, Burdujel, Apostol, Tudose, Crăciun, Iorga, Popa şi Voinea.
Înaintea etapei a zecea, United a acumulat 18 puncte (golaveraj 39-18), consolidându-şi locul al patrulea, cu un avans de cinci puncte faţă de următoarea clasată şi doar unul singur mai puţin faţă de ocupanta locului trei, Futsal Klub Odorheiu Secuiesc. De remarcat că aceasta a fost a cincea victorie în deplasare, din tot atâtea partide.
Următorul meci va avea loc pe teren propriu, în compania celor de la Spicom Sf. Gheorghe, luni, 10 noiembrie.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.