Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Dropia din Urziceni

* Se zice că performanţa Unirii Urziceni este o raritate pe care nimeni din România n-o mai poate egala prea curând. Sunt de acord. Investiţia serioasă, fără tam-tam şi fără batjocorirea fotbalului, este o entitate pe cale de dispariţie la noi. De aceea Unirea e precum dropia, pasărea de stepă care trăia până de curând şi în Bărăgan. 

* Fanii lui Dinamo s-au învăţat să contorizeze anul şi ratarea intrării în Liga Campionilor. Parcă există o lege nescrisă ca „haita” din Şoseaua Ştefan cel Mare să nu pupe cea mai bogată competiţie inter-cluburi. Gruparea bucureşteană se manifestă precum adolescentul excesiv de timid în tentativa de a cuceri domnişoara visată. De fiecare dată se îmbracă elegant, se parfumează, îşi pregăteşte discursul, dar greşeşte lăudându-se că a scos-o în oraş, când de fapt nici măcar nu i-a obţinut numărul de telefon.

* Comică şi, deopotrivă, tragică, cu accente horror, finala „Cupei României” de sâmbătă seară. Mă refer exclusiv la întâmplările din tribune, jocul în sine fiind peste ceea ce vedem de obicei în campionat. Momentul şocant în care Timişoara a marcat, cu doi suporteri în careul advers, a făcut, cred, înconjurul lumii – prezenţa acelor exaltaţi acela a făcut ca echipei sale „de suflet” să-i fie anulat un gol! Apoi, golăniile din tribune, scene anarhice care vor schimba iarăşi legile securităţii de pe stadioane. Iată de ce fotbalul poate fi uneori scabros!  

* Partea frumoasă a sportului-rege vine din altă ţară. Real Madrid, de pildă, pregăteşte un nou proiect „galactic”. I-a înşfăcat, pe bani enorm de mulţi, pe Kaka, Cristiano Ronaldo, David Villa, şi lista pare să nu se încheie prea curând. Dacă românii zic că merg an de an în Liga Campionilor, alde „galacticii” ăştia unde mai joacă?

* Steaua are un nou antrenor - pe Cristiano Bergodi. Cel puţin aşa anunţă site-ul clubului din Ghencea. Acum singura problemă a lui Gigi Becali va fi învăţarea limbii italiene: cum altfel îi va scrie bileţelele cu schimbările tehnicianului peninsular?

Evaluează articolul
Fii primul care votează
DL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.