Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

VOLEI / Victorie clară la Bacău, înfrângere severă la Galaţi

Etapa a patra a Campionatului Diviziei A1 de volei ne-a oferit un „duplex” Galaţi - Bacău, în care s-au confruntat echipele celor două cetăţi. Cele masculine au jucat în oraşul lui Bacovia, iar fetele s-au întâlnit la Galaţi. Interesant este faptul că, la masculin, băieţii noştri au fost net superiori, în timp ce, la feminin, băcăuancele nu au putut fi biruite.
Arcada a jucat la Ştiinţa Bacău, echipă nou-promovată, în faţa căreia a câştigat fără prea mari eforturi: 3-0 (23, 19, 19). Fără să strălucească, jocul gălăţenilor a fost mai eficient şi, drept urmare, ei au încheiat victorioşi. Evoluţia scorului demonstrează acest lucru. Setul I: 8-6, 14-16, 18-21, 23-25; setul II: 7-8, 13-16, 18-21, 19-25; setul III: 7-8, 12-16, 19-25. Chiar dacă au existat şi unele momente de echilibru, problema învingătoarei nu s-a pus în discuţie.
Antrenorii Nicuşor Harabagiu şi Marian Apostu au aliniat următorul „sextet”: Despotovski, Caio de Pra, Safonov, Spînu, Janici, Paşcan - Rosici (libero). Pe parcurs au mai fost folosiţi: Cristudor, Gradinarov şi Radovici.
A arbitrat cuplul bucureştean Silvian Lungu/ Cristian Cristea.
Echipa a plecat, sâmbătă seară, la Piatra Neamţ, unde a rămas două zile pentru pregătiri şi refacere. În această după-amiază va avea loc plecarea spre nord-vestul ţării, unde, miercuri şi sâmbătă, Arcada va susţine două meciuri într-o singură deplasare, cu Ştiinţa Explorări Baia Mare şi cu Volei Club Zalău. Două meciuri extrem de importante, în compania a două dintre fruntaşele voleiului românesc.

Fetele de la CSU, 0-3, acasă

Echipa antrenată de Ileana Berdilă (de asemenea, nou-promovată) nu a putut face faţă forţei de joc a fostei multiple campioane naţionale Ştiinţa Bacău. Au câştigat băcăuancele cu 3-0 (8, 17, 19), echipa gazdă fiind nevoită să facă mari eforturi pentru a ţine pasul cu puternicul său adversar. Primul set a fost fără istoric, următoarele, însă, au fost mult mai animate. În setul al doilea, de pildă, gălăţencele s-au aflat în avantaj pe tabela de scor: 3-0, 5-3 şi 8-6, după care s-a făcut 9-9 şi oaspetele s-au desprins.
Între cele două echipe există o imensă diferenţă: Bacăul s-a prezentat cu 14 jucătoare (dintre care patru "straniere"), iar Galaţiul, cu doar zece jucătoare, dintre care au contat doar pe şapte; Bacăul - cu talie, ale noastre - minione; oaspetele - sprijinite de Primărie, CSU - fără niciun ajutor în acest sens. Două dintre jucătoarele de bază ale CSU - Florina Chirilov şi Irina Todaşcă - nu au putut juca, acuzând dureri la spate. În aceste condiţii, antrenoarea a trimis în teren jucătoarele: Adriana Dudnic, Corina Vasilie, Elena Ivan, Roxana Petre, Iuliana Cazamir, Sorina Marian - Monica Foca (libero).
A arbitrat un cuplu din Piatra Neamţ: Cristian Ouatu/ Octavian Diaconiţă.
Pentru echipa noastră urmează două meciuri de foc, ambele în deplasare: miercuri, la Medicina Tg. Mureş, iar sâmbătă, la Dinamo Bucureşti.



Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.