Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Guvernatorul BNR deplânge infrastructura din Moldova

Valoarea Produsului Intern Brut (PIB) pe cap de locuitor înregistrată în zona București-Ilfov este aproape de cea a Berlinului și peste Lisabona, dar, cu toate acestea, s-au agravat discrepanțele între oraș și zonele rurale, iar astfel de probleme nu sunt de neglijat, a afirmat recent, într-o conferință de specialitate, Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, citat de Agerpres.
Oficialul este de părere că "discrepanțele au ajuns să se adâncească în principal din cauza faptului că infrastructura în zona estică, cu preponderență în Moldova, nu este dezvoltată. Nu au cum să meargă investitorii acolo, n-au nimic cu moldovenii. Din punct de vedere social, țara s-a omogenizat foarte mult, dar cu toate astea nu au cum să ajungă acolo. Cel mult investesc în Iași, pentru că Iașiul este o zonă universitară. Se fac investiții în high-tech, fin-tech, dintre acestea care nu incumbă infrastructuri fizice", a declarat Isărescu.
Aceste considerații au venit în contextul conferinței cu tema "Mediul concurențial și competitivitatea în sectoare cheie ale economiei românești", organizată de Consiliul Concurenței la sediul Camerei de Comerț și Industrie a României.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.