Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Comisia de Prognoză îşi rectifică previziunile

Comisia Națională de Strategie și Prognoză (CNSP) a rectificat date economice de care Guvernul României ține cont la alcătuirea bugetului pentru 2020.
"Prognoza de toamnă 2019", așa cum a fost intitulat documentul dat publicității, prezintă ca indicatori pentru anul viitor o creștere economică de 4,1%, un PIB de 1.129 miliarde de lei, un curs mediu de 4,75 lei/euro și o inflație medie anuală de 3,1%.
Datele nu corespund cu vechile estimări privind PIB-ul nominal, rectificările având loc "în sus" la 1.040 miliarde lei în 2019 (anterior 1.031 miliarde lei), la 1.129 miliarde lei anul viitor (anterior 1.110 miliarde lei). 
Tot în urma revizuirilor efectuate, CNSP estimează o creștere economică de 4% pentru acest an și de 4,1% pentru 2020, mult redusă față de documentele din trecut, care prevedeau creșteri de 5,5% în 2019 și 5,7% în 2020.
Inflația pentru 2019 este prognozată la 3,8% (comparativ cu 3,2% anterior) și la 3% pentru 2020 (doar 2,8% anterior).
Cursul de schimb valutar a fost estimat la 4,745 lei/euro în acest an și 4,75 lei/euro în 2020, în condițiile în care voci autorizate din piață așteaptă o depreciere a monedei naționale la peste 4,85 lei/euro în următoarele 12 luni.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.