Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Scădere a prețurilor locuințelor ANL

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a anunțat, în emisiunea Insider Politic, difuzată de Prima TV, că Guvernul a adoptat Ordonanţa de Urgenţă în baza căreia preţurile locuinţelor ANL, care au crescut considerabil anul trecut ca urmare a aplicării Ordonanţei 114, vor reveni la tarife apropiate celor din anul 2019, în prezent lucrându-se la normele metodologice privind aplicarea acestui act normativ.
Conform ministrului, în lipsa unei intervenţii legislative, tarifele apartamentelor din blocurile ANL ar fi crescut din nou, în vara acestui an, cu până la 20 de procente.
„ (...) atunci când vorbim de tineri care şi-au întemeiat o familie, care au poate, deja şi copii, sau ca să susţinem natalitatea şi să susţinem necesitatea de a rămâne în ţară – foarte important – acest acces la locuinţe pentru tineri este foarte important”, argumentează ministrul. Totodată, el a reamintit că anul trecut, în urma aplicării Ordonanţei 114, preţul de vânzare a apartamentelor construite prin ANL a crescut considerabil.
„În Alba Iulia, pentru un apartament cu 88 de metri pătraţi construit în 2008, preţul de locuinţă a fost 129 de mii de lei în 2019, în 2020 a urcat la 220 de mii. Deci aproape s-a dublat. În Deva, Hunedoara: 115 mii în 2019, 194 de mii în 2020. În Ploieşti – 105.900 în 2019, în 2020 – 177 de mii. (…) A crescut exponenţial, numărul de vânzări a scăzut brusc, practic nici statul nu a avut nimic de câştigat pentru că veniturile bugetului din care poţi să construieşti alte locuinţe, că asta e destinaţia preţului de vânzare, au scăzut vertiginos”, explică ministrul.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.