Despăgubiri pentru inundațiile din Alba
Premierul Florin Cîţu a declarat, duminică, după întâlnirea cu primarii din comunele din judeţul Alba cele mai afectate de inundaţii, că oamenii ale căror gospodării au fost inundate vor primi sume fixe de bani pentru reconstrucţie.
"Am creat cadrul legal acum o lună şi ceva, prin care putem să dăm ajutoare fără a mai fi nevoie de o şedinţă de Guvern, ceea ce înseamnă că, după ce primim raportul de evaluare, oamenii vor putea să primească susţinere financiară, materiale, tot ceea ce este nevoie. Sunt sume fixe, dar dacă este nevoie, se poate suplimenta. În acest moment, trebuie să ne asigurăm că oamenii pot să-şi recupereze şi să-şi repună gospodăriile cât mai repede în situaţia iniţială", a spus Florin Cîţu.
El a adăugat că faptul că nu au existat victime este un lucru bun, iar oamenii s-au avertizat între ei despre pericolul inundaţiilor.
Priemierul a precizat că i-a asigurat pe primarii din Ocoliş, Roşia Montană, Câmpeni şi Abrud de toată susţinerea din partea Guvernului, cu ocazia vizitei efectuate în localitatea Ocoliş din judeţul Alba, împreună cu ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, şi ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.